Despre traducerile hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului: paradoxul accesibilităţii

Daniel-Mihail Șandru, Despre traducerile hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului: paradoxul accesibilităţii, Revista Forumul Judecatorilor, nr. 1/2013, p.  29-33.

Introducerea cu titlul „Despre traducerile hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului: paradoxul accesibilităţii” la volumul Hotararile CEDO in cauzele impotriva Romaniei – 2012 – Analiza, consecinte, autoritati potential responsabile (volumul VIII), ISBN:978-606-591-710-1, DOI:10.5682/978606591710, Editura Universitară, 2013

SSRN

Rezumat:

Autorul porneste de la ideea că hotărârile Curții Europene a Drepturlor Omului sunt foarte importante în România, atât din punct de vedere juridic cât și mediatic. Cunoașterea hotărârilor este esențială pentru aplicarea corectă a jurisprudenței CEDO în România. În acest sens sunt făcute propuneri privind traducerea de către instituțiile statului român a tuturor hotărârilor, având în vedere forța juridică obligatorie și certitudinea relațiilor juridice.

Cuvinte cheie:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului; România; traducerea hotărârilor; obligativitate; certitudinea relațiilor juridice.

Citari:

M. Şandru, ’Despre traducerile hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului: paradoxul accesibilităţii’ in (2013) 19 februarie Revista de note şi studii juridice,  în Manuel Guțan, The Romanian Judicial Culture and the Application of the European Court of Human Rights’ Case-Law. An Empirical Research în Manuel Guţan, Bianca Selejan-Guţan (Eds), EUROPEANIZATION AND JUDICIAL CULTURE IN CONTEMPORARYDEMOCRACIES. Conferin ţă internaţională (2013; Sibiu) Europeanization and judicial culture in contemporary democracies: workshop exploratoriu: Sibiu, 10-12 octombrie 2013, Editura Hamangiu, 2014, p. 244

***

Text integral

Jurisprudenţa CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului – ocupă un loc special în inima românilor: a fost instanţa supra-naţională care „a făcut dreptate”. S-a creat un mit, e ameninţare permanentă pentru orice situaţie, însă CEDO suferă în aceeaşi măsură de necunoaştere: o dovedesc şi cifrele – „aproximativ 97% din cereri sunt respinse ca inadmisibile ori sunt radiate de pe rol, fără pronunţarea unei hotărâri”[1]. Aşadar, experienţele româneşti la CEDO sunt mai degrabă nefavorabile, iar mitul rezolvării la CEDO este…. un mit, interesat sau dezinteresat.

Accesul la jurisprudenţa CEDO nu este o problemă în sine: site-ul Curţii publică toate hotărârile pronunţate, precum şi deciziile. Toate acestea se publică în engleză şi franceză[2].

Paradoxul accesibilităţii este dublat de paradoxul diluării normelor juridice: nu numai că hotărârile nu sunt accesibile, în limba română, dar aceste întârzieri sau chiar lipsa traducerii contribuie la folclorizarea CEDO, la diluarea efectelor hotărârilor juridice pronunţate de instanţa europeană, deoarece nu există nici măcar certitudinea, constatată public de statul român, a momentului de la care hotărârea CEDO este obligatorie şi devine izvor de drept. Am exclus din acest peisaj toate celelalte entităţi care participă neoficial la traducerea jurisprudenţei CEDO sau faptul că profesioniştii (judecători, avocaţi) sunt atât de bine pregătiţi şi ţin ei înşişi cel puţin un repertoriu al hotărârilor pronunţate – pe materii, consecinţe etc. Evident – şi din nefericire, din această ecuaţie este eliminat cetăţeanul care are un acces iluzoriu la Monitorul Oficial, un acces virtual la jurisprudenţa CJUE (cel puţin după 2007 tradusă, în foarte mare parte în limba română) şi un acces folcloric la jurisprudenţa CEDO.

De aici încep comparaţiile, în urma cărora vom face şi o propunere referitoare la traducerea instituţionalizată a hotărârilor CEDO în România. Comparaţia cea mai apropiată este cu o altă instanţă europeană – Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Diferenţele majore dintre cele două instanţe europene ne sunt subliniate de buget (şi consecinţa: CEDO nu traduce în limbile Consiliului Europei, în timp ce CJUE publică, de regulă, în ziua pronunţării traducerea în limbile oficiale); departamentul de documentare este aproape absent la CEDO, în timp ce CJUE oferă instrumente de căutare avansate (recent îmbunătăţite), prezentare sistematică a jurisprudenţei[3]; indexul alfabetic al materiilor[4]; comentarii din doctrină referitoare la hotărârile Curţii[5]; hotărârile din jurisprudenţa istorică disponibile în limbile statelor care au aderat în 2004[6]. Traducerea sistematică într-un departament specializat oferă avantajele unităţii de structură, stil etc.; traducerea realizată de fiecare stat membru (al Consiliului Europei) poate determina variaţii terminologice importante: toate acestea se reflectă şi ca urmare a rolului (din ce în ce mai) asumat al CJUE ca o curte constituţională europeană. În acelaşi timp, CEDO pare să fie o Curte care protejează interese private.

Limbile statelor membre sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene[7] şi în procedura instanţei de la Luxemburg[8]. În cadrul Regulamentului de procedură al Curţii de Justiţie[9] titlul I (organizarea Curţii), capitolul 8 (regimul lingvistic), art. 36 – 42 reglementează regimul lingvistic la Curte. În cauza Cilfit s-a subliniat că: „[t]rebuie să se ţină seama de faptul că textele de drept comunitar sunt redactate în mai multe limbi şi că diversele versiuni lingvistice sunt toate autentice; astfel, o interpretare a unei prevederi de drept comunitar implică o comparare a versiunilor lingvistice.

De asemenea, trebuie să se observe că dreptul comunitar foloseşte o terminologie proprie, chiar şi atunci când există o concordanţă deplină a versiunilor lingvistice. În plus, trebuie subliniat că noţiunile juridice nu au în mod necesar acelaşi conţinut în dreptul comunitar şi în dreptul naţional al diferitelor state membre.”[10]

Aşadar, chiar Curtea de Justiţie a subliniat importanţa traducerilor hotărârilor; la CEDO din motive istorice, de dezvoltare a acestei instanţe, statul are obligaţia de a pune în executare hotărârea, şi, în consecinţă, de a o traduce. Ca un deziderat, toate statele membre ale Consiliului Europei au obligaţia traducerii hotărârilor CEDO (în Spania chiar se traduc toate hotărârile şi deciziile CEDO), hotărâri care au forţă obligatorie în statele membre, constituind normă juridică aplicabilă (un izvor de drept) pentru toate instanţele judecătoreşti şi adminitrative ale statelor membre, precum şi pentru autorităţile publice[11].

România este unul din statele membre ale Consiliului Europei care, cu resurse limitate, încearcă să facă faţă solicitărilor de traducere a cauzelor şi a celor considerate importante (chiar dacă nu sunt împotriva României). Acest lucru se petrece prin activitatea constantă[12] a Serviciului de Coordonare Traduceri al Institutului European din România[13]; hotărârile sunt revizuite de Agentul guvernamental pentru CEDO, apoi publicate în Monitorul Oficial. Faţă de tot acest parcurs, dar important, dacă din punct de vedere instituţional, s-ar lua hotărârea ca să existe un singur departament de traducere a jurisprudenţei CEDO în limba română, cu atât mai mult cu cât, prin recentele reorganizări Institutul European din România este în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, poate chiar în cadrul IER[14].

Traducerea jurisprudenţei CEDO trebuie să se realizeze de către statutul român; mai devreme sau mai târziu hotărârile se traduc şi se publică în Monitorul Oficial sau într-un repertoriu special. Aşadar, în acest moment, standardul traducerii, indiferent cum este aceasta, este textul din Monitorul Oficial. Toate celelalte traduceri sunt neoficiale. De altfel şi recentul volum de jurisprudenţă CEDO „Culegere de jurisprudenţă CEDO – cauze recente împotriva României, volumul III”,[15] este o traducere neoficială, chiar dacă face parte din „lanţul trofic” al traducerii jurisprudenţei CEDO în România. Publicarea, într-o eventuală reformă a sistemului de traducere a hotărârilor CEDO în România, nu trebuie să se realizeze în mod necesar / exclusiv în Monitorul Oficial, având în vedere volumul textelor care ar trebui publicate. Statul român ar putea traduce şi publica într-un repertoriu special (chiar on-line), cu posibilitatea celor interesaţi (edituri, asociaţii, fundaţii etc.) de a le publica. Dar publicarea trebuie să fie oficială, pentru că responsabilitatea este a statului[16].

Alături de eforturile IER în materie, trebuie subliniat efortul pentru realizarea unui „clasor de jurisprudenţă CEDO”. „Proiectul „JurisClasor CEDO” reprezintă o iniţiativă a autorilor culegerii de jurisprudenţă „Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile”[17], iniţiativă pusă în practică de Editura Universitară, care deţine drepturile de autor asupra lucrării, protejate de legislaţia internă şi internaţională[18], în colaborare cu Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Drepturile Omului.”[19]. Acest program (de cercetare şi traducere) care cuprinde două componente – revistă online gratuită[20] şi o bază de date[21] – şi-a propus să trateze, într-o formă sintetizată, toate hotărârile de condamnare pronunţate împotriva României[22].

Principalele edituri din România care au şi baze de date legislative şi doctrinare (C.H. Beck  şi Wolters Kluwer) au construit soluţii de care să beneficieze profesioniştii dreptului, baze de date în care s-au realizat legături între hotărârile CEDO, jurisprudenţa naţională şi doctrina română. Aceste eforturi sunt susţinute şi în plină construcţie.

În acest context, recenta lansare a volumului de jurisprudenţă reprezintă un punct de încredere în forţele Institutului European din România şi ne îndeamnă la moment de reflecţie[23].


[1] Ionuţ Militaru, Statistici recente privind situaţia României la CEDO. Prezentare selectivã a cauzelor pendinte, JurisclasorCEDO, octombrie 2011,http://www.hotararicedo.ro/index.php/news/2011/10/statistici-recente-privind-situatia-Romaniei-la-CEDO-cauze-pendinte şi publicat în volum, Jurisclasor CEDO, anul I, Editura Universitară, ISSN-L 2247 – 6911, p. 191.
[2] Potrivit art. 34 din Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului, 01.09.2012, Strasbourg, „limbile oficiale ale Curţii sunt franceza şi engleza” (http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/6AC1A02E-9A3C-4E06-94EF-E0BD377731DA/0/REGLEMENT_EN_2012.pdf). Spre deosebire de acestea, la CJUE limba oficială, de procedură, este în mod tradiţional franceza. Regimul linvistic în Uniunea Europeană încearcă să acopere diversitatea.
[3] http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7046/
[4] Inventariază problemele juridice abordate în deciziile Curţii de Justiţie, ale Tribunalului şi ale Tribunalului Funcţiei Publice, precum şi concluziile avocaţilor generali, prezentate în ordine alfabetică; disponibil la http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7047/
[5] Această rubrică conţine trimiterile la comentariile din doctrină referitoare la hotărârile Curţii de Justiţie, ale Tribunalului şi ale Tribunalului Funcţiei Publice, începând de la data înfiinţării acestor instanţe. Disponibil la http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7083/
[6] http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_14955/
[7] A se vedea Regulamentul Consiliului nr. 1 de stabilire a regimului lingvistic al Comunităţii Economice Europene (JO P 017, 6.10.1958, p.385). Potrivit art. 1 „Limbile oficiale şi limbile de lucru ale instituţiilor Uniunii sunt bulgara, ceha, daneza, olandeza, engleza, estona, finlandeza, franceza, germana, greaca, maghiara, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, malteza, polona, portugheza, româna, slovaca, slovena, spaniola şi suedeza.” Iar art. 7 prevede „Regimul lingvistic al procedurii Curţii de Justiţie se stabileşte prin regulamentul de procedură al acesteia.”
[8] Mai mult, despre importanţa rectificărilor a se vedea: Michal Bobek, Rectificări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene: Drept comunitar ca nisipuri mişcătoare, RRDC, nr. 4/2010, tradus de Mihai Banu dupăCorrigenda in the Official Journal of the European Union: Community law as quicksand”, (2009) 34 E.L. Rev 950-962 [Thomson Reuters (Legal) Limited în European Law Review]
[9] JO, L265 din 29.09.2012
[10] Cauza 283/81, CILFIT / Ministero della Sanità, hotărârea din 6 octombrie 1982, ECR 1982 p. 3415, pct. 18-19.
[11] Poate că odată cu aderarea UE la CEDO, UE să traducă toate hotărârile şi deciziilor ca parte convenţionalismului european. Bineînţeles este o ipoteză lipsită de bază juridică şi hazardată.
[12] Activitatea IER în domeniul traducerilor a fost extrem de laborioasă dacă ne gândim că s-a ocupat de traducerea şi revizia acquis-ului comunitar de dinainte de 2007. Numai jurisprudenţa istorică a CJCE/CJUE, parte a acquis-ului dreptului Uniunii Europene, totalizează peste 21 000 pagini standard (1011 hotărâri/ordonanţe CJUE istorice, selectate de Curtea de justiţie).
[13] http://www.ier.ro/index.php/site/departament_page/5
[14] Art. 23 din HG nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, publicată în M.Of. nr. 34 din 15.01.2013
[15] Institutul European din România, 2013, 372 p., ISBN 978-973-7736-90-1
[16] De altfel şi hotărârile Curţii de Justiţie se publică în Repertoriu (nu toate hotărârile/ordonanţele) şi doar anumite elemente ale acţiunilor se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, situaţie precizată înRegulamentul de procedură al Curţii de Justiţie (JO L265, 29.09.2012). Potrivit art. 21 alin. 4 „(4) În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică un aviz care indică data înregistrării cererii de sesizare, numele părţilor concluziile cererii introductive, precum şi arătarea motivelor şi a principalelor argumente invocate sau, după caz, data depunerii cererii de decizie preliminară, precum  şi indicarea instanţei de trimitere, a părţilor din litigiul principal şi a întrebărilor adresate Curţii”. Trebuie menţionat şi art. 92 care evidenţiază cum se finalizează, din punctul de vedere al publicării, o cauză, respectiv se precizează că „[î]n Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică un aviz care cuprinde data  şi dispozitivul hotărârilor  şi ordonanţelor Curţii prin care se finalizează judecata.”
[17] http://www.editurauniversitara.ro/carte/cedo/hotararile_cedo_in_cauzele_impotriva_romaniei___1994_2011___analiza_consecinte_autoritati_potential_responsabile_7_volume/10460
[18] În data de 7.02.2013 revista JurisclasorCEDO, versiunea on-line, publică un articol – sinteză  „Obligarea la plata daunelor morale pentru afirmaţii calomnioase urmărea un scop legitim-apărarea reputaţiei altei persoane-şi era necesară într-o societate democratică – decizia de inadmisibilitate în cauza Mugur Cristian Ciuvică c. României”, semnat de Gabriel Caian (http://www.hotararicedo.ro/index.php/news/2013/02/plata-daunelor-morale-pentru-afirmatii-calomnioase-urmarea-un-scop-legitim-apararea-reputatiei-altei-persoane-si-era-necesara-intr-o-societate-democratica-decizie-inadmisibilitate-mugur-cristian-ciuvica-c-romaniei). Pe 9.02.2012  „Evenimentul zilei” publică acelaşi articol („Ciuvică trebuie să-i plătească lui Băsescu 13.600 de euro pentru că l-a calomniat. A pierdut în România, dar şi la CEDO”, semnat de „Silviu Sergiu”) în care este menţionată o sursă inexistentă („se arată într-un comunicat CEDO, publicat în 7 februarie” http://www.evz.ro/detalii/stiri/ciuvica-trebuie-sa-i-plateasca-lui-basescu-13600-de-euro-pentru-ca-l-a-calomniat-1022925.html). Aşadar, opinia publică a fost indusă în eroare (CEDO nu a dat un comunicat în acest sens) şi articolul a fost preluat fără să fie citat.
Textul este preluat fără o analiză riguroasă (sau măcar o simplă citire a acestuia); iar acolo unde se practică parafrazarea se schimbă sensul considerentelor Curţii sau chiar se scoate din context o afirmaţie, încât se ajunge la „folclorizarea” jurisprudenţei CEDO. Spre exemplu, în cauza aminită mai sus, jurnaliştii s epare ca nu au citit cu atenţie articolul lui Gabriel Caian (ori, cu atât mai puţin, decizia Curţii), au scris că reclamantul a fost obligat de Curtea Europeană să plătească suma de 13.600 de euro, deşi obligaţia era stabilită în dreptul intern, de instanţele naţionale, iar CEDO nu a făcut decât să aprecieze că este proporţională cu scopul urmarit. O altă greşeală de „interpretare” din presa a fost că Mugur Cristian Ciuvică s-a judecat cu Traian Basescu la CEDO şi a pierdut, în timp ce recursul individual se formulează împotriva statului român, nu împotriva unui particular. Desigur, aceste exagerări de publicitate a hotărârilor CEDO au un efect contrar misiunii mass media.
Acesta este un bun exemplu de neînţelegere a rolului CEDO, prin „mutarea” litigiului intern la un nivel „superior”, ca şi cum CEDO ar fi o instanţă de recurs pentru instanţele din România. Prin astfel de abordari, simţul comun al persoanelor interesate a ajuns să identifice CEDO cu o instanţă care „controlează” orice reclamaţie şi care instituie amenzi, stabileşte cuantumuri de despăgubiri etc
[19] http://www.hotararicedo.ro
[20] http://www.hotararicedo.ro/index.php/revistajurisclasorcedo; redactorul şef al revistei este jud. Ionut Militaru
[21] http://www.hotararicedo.ro/index.php/prezentare
[22] Fiecare cauză în care România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost analizată şi rezumată, fiind indicate autorităţile potenţial responsabile, cu observaţii în ceea ce priveşte modul în care acestea s-au conformat şi au reacţionat concret, după pronunţarea hotărârilor.
Rezumarea hotărârilor şi extragerea argumentelor relevante din motivarea Curţii, cu riscul asumat de a afecta – câtuşi de puţin – acurateţea textului original, constituie totuşi un avantaj, deoarece este posibilă parcurgerea în timp scurt a întregii jurisprudenţe CEDO şi baza de date devine un instrument util oricărui teoretician sau practician al dreptului, deziderat căruia îi serveşte şi modul în care a fost conceput motorul de căutare.
Nu în ultimul rând, motivele expuse în analiza fiecărei speţe privind autorităţile potenţial responsabile, deşi emană de la autori, dar pe baza aprecierilor Curţii europene, constituie un punct de reper pentru activitatea celor obligaţi, în virtutea funcţiei sau profesiei, să respecte sau să garanteze exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. De aceea, nu a fost omisă nici evoluţia dreptului intern, pozitivă sau negativă, autorii indicând – acolo unde au fost identificate – consecinţele hotărârii, care ar trebui să folosească celor interesaţi pentru a descoperi remediile interne actuale.
Metodologia aleasă a plecat tocmai de la o analiză foarte atentă a situaţiei de fapt, a motivării fiecărei hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe fond, pentru a identifica mecanismul care a condus în final la încălcarea drepturilor fundamentale. http://www.hotararicedo.ro/index.php/prezentare
[23] Prezentul material a fost elaborat pe marginea prezentării şi a dezbaterilor organizate de Institutul European din România, cu tema “Jurisprudenta CEDO: modalităţi de diseminare şi informare”, 8 februarie 2013 (http://www.csde.ro/?p=1992).

Revista Forumul Judecatorilor, nr. 1/2013, p.  29-33

Disponibil pe juridice.ro

A se vedea și:

Bogdan Manolea, Stallman vine in Romania si alte stiri, legi-internet.ro, 19.02.2013