Daniel-Mihail Sandru, Dreptul Uniunii Europene. Jurisprudenta si legislatie, Ed. Univeristara, 2012

Daniel-Mihail Sandru, Dreptul Uniunii Europene. Jurisprudenta si legislatie, Ed. Univeristara, ISBN:978-606-591-340-0, DOI:10.5682/9786065913400, 253 p., 2012

Prezentul curs universitar, grefat pe cercetarea doctorala publicata anterior, surprinde o parte din evoluţia şi actualitatea dreptului Uniunii Europene. Am încercat să sistematizăm principalele instituţii şi concepte ale dreptului unional, în special am pus accentul pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene făcând trimitere la jurisprudenţa pertinentă. Am utilizat o mică parte din bibliografia dedicată dreptului Uniunii, încercând să elaborăm o introducere minimală în acest domeniu.


Lista bibliografică conţine lucrări care trebuie consultate ca intrumente de lucru în materie şi care ar trebui avute în vedere în orice lucrare de cercetare ştiinţifică.

Anul 2011 a reprezentat pentru dreptul Uniunii  Europene al doilea an scurs de la intrarea în vigoare a Tratatului de Lisabona, dar şi momentul în care recentul document şi-a dovedit limitele faţă de evoluţiile economice (criza economică şi financiară), dar şi politice. Reuniunile Consiliului European de la finalul anului 2011 au fost  marcat de discutiile privind refomarea „constituţională” a Uniunii Europene, prin modificarea Tratatului de la Lisabona. Şi aceasta într-un context în care în anul 2010 se susţinea uneori că tratatul a fost încheiat pentru a rămâne nemodificat (în esenţă) într-un orizont temporal mai mare.


http://eubusinesslaw.wordpress.com/