Daniel-Mihail ȘANDRU, Protecția drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană în timpul crizei sanitare generate de Covid-19 (Protection of fundamental rights in the European Union during the Covid-19 health crisis), Studii și cercetări juridice, nr. 2/2022, p. 265-279, ISBN 2284-9394
Daniel-Mihail Sandru – relevant activities in the field of personal data protection
Rezumat:
Drepturile fundamentale în Uniunea Europeană, inclusiv în România, constituie un punct sensibil în acțiunea organizației europene, a conducătorilor acesteia și a reprezentanților statelor membre pe parcursul unei perioade de criză, care nu s-a încheiat. Uniunea Europeană garantează respectarea drepturilor omului la cel mai înalt nivel prin instituirea Cartei drepturilor fundamentale, document cu forță juridică de tratat, dar limitat în ceea ce privește domeniul de aplicare. Studiul urmărește să fundamenteze posibilitățile de interpretare și aplicare a normelor specifice drepturilor omului în cadrul Uniunii Europene, prin referire la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care adaugă documentului amintit și alte surse, cum ar fi principiile generale ale dreptului Uniunii sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În această multitudine de instituții, agenții și oficii precum și de surse referitoare la protecția drepturilor fundamentale se pune problema respectării acestora într-o situație limită, cum este pandemia de Covid-19. Deși în acest moment criza nu s-a încheiat, cele mai importante momente par să fi avut loc: instituirea restricțiilor de circulație – a persoanelor și a mărfurilor -, achiziții de echipament medical sau finanțarea cercetării descoperirii vaccinului și achiziționarea acestuia. Studiul analizează implicațiile juridice ale crizei sanitare prin eșantionarea acestora, pornind de la respectarea propriilor reguli de către instituțiile Uniunii, în special în ceea ce privește transparența decizională a Comisiei Europene, reglementarea prin documente fără forță juridică obligatorie (soft law), în special prin recomandări ale Comisiei Europene sau măsurile luate pentru a repune în drepturi libera circulație a persoanelor.
Cuvinte cheie:
Uniunea Europeană, România, criza sanitară, drepturi fundamentale, legislație, libera circulație a persoanelor, soft law, transparența instituțiilor
Abstract:
Fundamental rights in the European Union, including Romania, are a sensitive point in the action of the European organization, its leaders and the representatives of the Member States during a period of crisis, which has not yet ended. The European Union guarantees the highest level of respect for human rights by establishing the Charter of Fundamental Rights, a document with legal force of Treaties, yet limited in its scope. The study aims to substantiate the possibilities for interpretation and application of specific human rights rules in the European Union, by referring to the case law of the Court of Justice of the European Union which adds to the document and other sources, such as general principles of Union law or the case law of the European Court of Human Rights. This multitude of institutions, agencies and offices as well as sources related to the protection of fundamental rights raises the issue of their observance in a borderline situation, such as the Covid-19 pandemic. Although the crisis has not ended at this time, the most important moments seem to have taken place: the imposition of traffic restrictions – on people and goods -, the purchase of medical equipment or the financing of vaccine discovery research and their purchase. The study examines the legal implications of the health crisis by sampling them, starting from the observance of its own rules by the Union institutions, in particular regarding the decision-making transparency of the European Commission, regulation by documents without binding legal force (soft law), especially by recommendations issued by the Commission European or measures taken to restore the free movement of persons.
Keywords:
European Union, Romania, health crisis, fundamental rights, legislation, free movement of persons, soft law, transparency of institutions
Introducere
Pentru a studia influența unei crize, în această situație, criza sanitară[1], vom analiza temeiurile juridice aplicabile drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană ca punct de pornire într-o cercetare analitică și sectorială. Fragmentarea cercetării și a exemplelor alese – protecția sănătății, libertatea de exprimare, dreptul la viață privată, protecția datelor, transparența în administrare și legiferare, educația, cultura și justiția – sunt paradigmatice pentru amploarea crizei declanșate de un factor medical. Se poate pune întrebarea dacă factorii decizionali au acționat coerent, oportun și legal. Unele dintre cazurile studiate oferă perspective asupra acestor elemente, evident în analiză juridică.[2] Studiul are trei părți: prima este dedicată alegerii temeiului juridic când sunt aplicate norme de drepturile omului în Uniunea Europeană. Ipoteza de lucru este că fragmentarea aplicării normelor privind protecția drepturilor fundamentale afectează coerența și previzibilitatea dreptului. Aceste două trăsături sunt cu atât mai importante în situații de criză. Partea a doua este o sinteză a acțiunii instituțiilor prin raportare la respectarea normelor dar și a proiectelor acestora care pot afecta drepturile fundamentale și după ce criza se va încheia. Partea a treia oferă exemple de drepturi fundamentale afectate de criza sanitară, cum ar fi transparența instituțiilor, în special în ceea ce privește contractele cu producătorii de vaccinuri, problematica legislației și cea jurisdicțională, cu accent pe emiterea de soft law în timpul pandemiei și consecințele inerente, mai precis accesul la legislație, și interpretările privind forța juridică și libera circulație a persoanelor. Acest tablou al exemplelor este fragmentar, dar reprezintă elemente de structură juridică a Uniunii. Într-un articol distinct[3] am analizat protecția datelor în contextul pandemiei. Chiar dacă analiza este de la începutul declarării pandemiei (martie 2020) concluziile își păstrează actualitatea. S-au adăugat experiențe noi care pot fi analizate într-un alt studiu, însă fundamentarea rămâne aceeași. În completarea exemplelor acestui demers, va trebui să adăugăm cercetări în privința altor drepturi fundamentale: libertatea de asocietere, libertatea de exprimare și dreptul la informare, viața privată, protecția datelor, dreptul la educație[4] și cultură.
I. Temeiuri juridice în privința aplicării normelor de drepturile omului în Uniunea Europeană
Protecția drepturilor omului în Uniunea Europeană a cunoscut mai multe etape. La început a fost aplicarea principiului sau a standardului, în funcție de interpretare, referitor la tradițiile constituționale comune.[5] Acesta era mai degrabă un raționament prin care Curtea de Justiție (a Comunităților Europene, la acea vreme) a dedus că se pot aplica principii ale drepturilor omului în Uniunea Europeană (illo tempore, Comunitățile). De exemplu, prin hotărârea din 15 mai 1986,[6] Curtea de Justiție a stabilit că efectul direct al unei directive în privința garantării unei căi de atac, a unui control judecătoresc este fundamentată de tradițiile constituționale comune. A adăugat, ca argument de autoritate Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), un document soft law – Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei privind drepturile fundamentale din 5 aprilie 1977 – precum și o trimitere generală la propria sa jurisprudență, un element de precedent judiciar.[7] Niciunul dintre temeiuri nu se afla în Tratatul de la Roma. Apoi, ca un corolar al tradițiilor constituționale comune, referirile la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului s-au înmulțit și au căpătat consistență juridică, uneori fiind singurul temei / argument în hotărârea Curții de Justiție.
Reglementarea drepturilor omului, la nivel de tratate, a fost configurată prin Tratatul de la Maastricht, iar prin Tratatul de la Lisabona s-a încercat o fuziune a tuturor direcțiilor posibile. În prezent, art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană face referire la 1) tradițiile constituționale comune, la 2) jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului[8] dar instituie și 3) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE)[9], în care trebuie să se țină seama de interpretarea CEDO (art. 52 alin. (3) și 4) are o prevedere privind aderarea la Convenția europeană[10]. În plus, în unele situații 5) Curtea hotărăște cu privire la drepturi fundamentale fără a analiza dispozițiile din Cartă ci doar din directivele/ regulamentele subsecvente.[11] Și înainte de intrarea în vigoare a Cartei, Curtea s-a referit la 6) principii generale de drept al Uniunii Europene[12]. Drepturile fundamentale ca principiu general al dreptului Uniunii Europene apar în Tratatul de la Maastricht și dispozițiile sunt preluate în Tratatul de la Lisabona.[13] Este de fapt corolarul discuției despre temeiul juridic: drepturile fundamentale sunt principii generale ale dreptului UE, principii care fac parte din acquis-ul dreptului european. Pare puțin derutant cu atâtea surse disipate. Însă nu este așa: Uniunea Europeană, prin Tratatul de la Lisabona a restrâns puternic domeniul de aplicare al propriei reglementări privind drepturile fundamentale, chiar în pofida jurisprudenței Curții, de o parte din motive de compromis politic, pe de altă parte din interesul de a-și susține propriile politici și strategii economice cu un instrument propriu de verificare a aplicării dispozițiilor privind drepturile omului. Dar mai ales în considerarea propriilor competențe, aspect asupra căruia vom reveni. Pe de altă parte, în afara surselor juridice obligatorii menționate, avem și o seamă de documente[14] care sunt fără forță juridică obligatorie, care provin de la instituții, oficii și agenții și care, în considerarea cauzei Grimaldi[15], au un puternic efect în jurisprudența internă și chiar la nivelul Curții de Justiție.
O altă întrebare ar trebui să ne preocupe: trimiterea la mai multe izvoare, sau temeiuri juridice pentru soluționarea litigiilor (tradițiile, CDFUE, jurisprudența CEDO)[16] poate determina o imprecizie, o afectare a efectivității drepturilor fundamentale, eventual o aplicare contextuală a celor trei elemente? Activismul judiciar al Curții ar putea avea ca substrat și această permeabilitate în interpretarea surselor juridice obligatorii. În plus, în contextul nivelurilor diferite de protecție a drepturilor omului (ale căror surse provin în special, din Uniunea Europeană și Consiliul Europei), instanțele și autoritățile naționale se află într-un impas al ierarhiei normelor juridice. Oricum am denumi această situație („multilevel constitutionalism”[17], de exemplu) este clar că Europa se află într-un impas în privința surselor juridice de protecție a drepturilor omului. Impasul și complexitatea se regăsesc atât în privința activității de judecată a celor două jurisdicții europene, CJUE și CEDO, dar și a instanțelor naționale, pentru care hotărârile instanțelor de la Luxemburg și Strasbourg sunt obligatorii.
Toate considerațiile privind temeiurile juridice utilizate de instanța europeană dar și de instituții[18] în momentul în care legiferează își au sorgintea în competențele Uniunii Europene.[19] Tratatul de Lisabona avut o grijă deosebită să sublinieze că intrarea în vigoare a Cartei nu extinde competențele Uniunii Europene.[20] Cu privire la competențele Uniunii Europene trebuie amintite dispozițiile art. 3 alin. (6) TUE, art. 5 alin. (2) TUE precum și dispozițiile art. 1-5 din TFUE. Protecția drepturilor omului este un mijloc de garantare a respectării drepturilor fundamentale de către dreptul Uniunii Europene și instituțiile acesteia. De aici, Curtea consideră că suntem de drept într-un „cadru constituțional”.[21]
Domeniul de aplicare al Cartei este reglementat în art. 51. Acesta restrânge aplicarea Cartei pentru 1) instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și 2) statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii.[22] Grainne de Burca subliniază că nu doar art. 51 limitează o monitorizare eficientă a statelor dar și mecanismele instituționale, care, dincolo de multiplele rapoarte, nu permit existența unei monitorizări eficiente.[23]
Eficiența și eficacitatea aplicării normelor drepturilor omului în Uniunea Europeană au o strânsă legătură cu aplicarea acestora în situații de criză. Această introducere este justificată de amploarea măsurilor restrictive, chiar de anulare a unor drepturi fundamentale în perioada crizei sanitare. În continuare vom prezenta scurte exemple, care ar trebui dezvoltate în studii distincte. Pornim de la rolul instituțiilor, agențiilor și oficiilor Uniunii în timpul pandemiei, reacțiile și atribuțiile acestora. Strâns legat de activitatea instituțiilor încercăm să decopertăm o tipologie relațională, între instituții și cetățeni, respectiv transparența, elementul care conferă încredere și stabilitate într-o relație. Din spectrul larg al transparenței decizionale, al activităților Uniunii în general, discutăm accesul la informații privind contractele de achiziție a vaccinurilor. Pandemia a afectat atât legislația cât și activitatea jurisdicțională. Am ales să tratăm adoptarea de documente fără forță juridică, denumite soft law. Din perspectiva libertăților conferite de tratate, cea mai vizibil afectată a fost libera circulație a persoanelor, fie că este vorba de reacția inițială de închidere a granițelor, fie de accesul condiționat de un certificat european Covid-19. Alte drepturi și libertăți au fost restrânse, cum ar fi dreptul la informare, dreptul la exprimare, dreptul la viață privată, dreptul la protecția datelor, dreptul la educație sau dreptul la cultură.
II. Instituțiile, agențiile și oficiile Uniunii Europene
Reacția instituțiilor, agențiilor și oficiilor s-a realizat în cadrul normativ prevăzut de tratate și celelalte acte legislative cu observarea atribuțiilor și având în vedere competențele Uniunii Europene.[24] Agenția pentru drepturi fundamentale a UE (FRA)[25] are un rol central în această ecuație a stabilirii unei proporții între măsuri restrictive și protecția drepturilor fundamentale sau a stabilirii unei juste proporții în acordarea priorității unui drept fundamental în detrimentul altora. În iunie 2021 FRA a elaborat un document privind impactul pandemiei.[26] În prezentarea studiului se arată că „pe măsură ce pandemia de Covid-19 s-a răspândit pe tot globul, autoritățile din Uniunea Europeană au adoptat nenumărate măsuri restrictive pentru a proteja viața și sănătatea oamenilor.” Așadar, temeiul restricțiilor este protecția sănătății, ca drept fundamental. Acest aspect este important, întrucât o agenție a UE consideră că restricțiile au putut fi întemeiate pe acest drept, în privința căruia UE are competențe reduse.[27] Următorul pas, din punct de vedere instituțional, a fost dezvoltarea centralismului european.[28]
III. Exemple de drepturi fundamentale afectate de criza sanitară
Transparența instituțiilor: contractele cu producătorii de vaccinuri
Comisia Europeană a elaborat o strategie privind vaccinurile.[29] Contractele privind vaccinurile au fost considerate sensibile. De exemplu, în cazul unui producător de vaccin, contractul publicat a fost secretizat în cea mai mare parte.[30] Au fost secretizate datele financiare, costurile propriu-zise, plățile anterioare ale Uniuni în dezvoltarea vaccinului etc. Într-o întrebare, formulată de un deputat din Parlamentul European,[31] din 20 mai 2021, Comisiei Europene i s-a reamintit de dispozițiile art. 15 TFUE și obligația de transparență. Comisia nu a indicat un temei juridic al secretizării contractelor, amintind de cooperarea dintre Uniune și statele membre.[32]
Această strategie a făcut referire la criteriile de încheiere a contractelor privind vaccinul, în special cu privire la răspundere, formulând în termeni neclari poziția Comisiei: „răspunderea: ce fel de cerințe speciale în materie de răspundere vor impune companiile, în ipoteza că vor impune astfel de cerințe”. Așadar, încă din 2020, Comisia părea că așteaptă ca producătorii de vaccin să impună cerințe privind răspunderea. Pe de altă parte, deși angajamentul Comisiei era de a contracta pentru toate statele membre, Uniunea sau Comisia nu aveau nicio răspundere, întreaga răspundere revenind statelor membre.[33] Mai mult, așa cum s-a dezvăluit ulterior, Comisia a încărcat cu o ultra-răspundere statele membre, pe care profesori cu reputație[34] le-au catalogat ca acoperind orice defect imaginabil: „Comisia Europeană a acceptat în articolul 14 din acord o despăgubire extrem de largă a producătorului, care acoperă aproape orice defect imaginabil, indiferent dacă acestea sunt caracteristicile inerente ale vaccinului, probleme de fabricație/distribuție și depozitare, erori de etichetare sau chiar probleme datorate administrării vaccinului”.[35]
Dacă din punctul de vedere al comparației achiziției de vaccinuri între metoda Uniunii Europene și procedura utilizată de Marea Britanie[36], Uniunea Europeană pare să fi realizat un succes, considerăm că nici astăzi nu ar fi târziu să se renunțe la secrete în favoarea transparenței și a unei mai bune comunicări către cetățeni.[37] Efectele contractării vaccinului de către Comisie în numele statelor membre încă nu și-a atins cristalizarea juridică pentru că neînțelegerile și eventual litigiile vor apărea mai târziu, iar noi încă suntem într-un termen de grație.[38]
Legislație și jurisdicții. Soft law în timpul pandemiei: acces la legislație, probleme privind forța juridică
În aceeași comunicare a Comisiei, „Strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19”, s-a subliniat că unul dintre cei doi piloni este reglementarea, primul fiind „asigurarea unei producții suficiente de vaccinuri în UE”. Așadar, cel de al doilea pilon al strategiei anti-COVID-19 în UE a fost detaliat astfel: „adaptarea cadrului de reglementare al UE pentru a ține seama de situația de urgență actuală și recurgerea la mecanismele de flexibilitate normativă existente pentru a accelera dezvoltarea, autorizarea și punerea la dispoziție a vaccinurilor, menținând în același timp standarde adecvate în materie de calitate, siguranță și eficacitate a vaccinurilor.” Flexibilitatea dreptului este o idee aproape clasică, însă în contextul enunțat de Comisie aceasta trebuie tratată cu responsabilitate, astfel cum s-a subliniat într-o teză mai veche dar care își păstrează actualitatea în privința considerațiilor referitoare la soft law dar și ca urmare a faptului că UE are, în majoritate, competențe non-exclusive.[39] Dincolo de impactul crizei sanitare în materie comercială, în special în privința contractelor,[40] care se vor rezolva mai degrabă prin aplicarea normelor proprii dreptului privat, problema utilizării dreptului flexibil de către Uniunea Europeană se referă în special la instituții ale dreptului public. În special, avem în vedere utilizarea soft law ca element de reglementare sau de dirijare a comportamentului juridic al statelor membre.[41] Soft law este una dintre problemele de actualitate în Uniunea Europeană, accentuată de criza sanitară. Dezavantajele inițierii unor documente soft law consistă în deficitul de legitimitate, dificultatea controlului jurisdicțional, neclaritatea efectelor juridice[42], la care se poate adăuga accesul la legislație precum și probleme de tehnică legislativă, cum ar fi intrarea și ieșirea din vigoare, specii ale neclarității juridice. Pregătirea unor măsuri anti-covid pare să fie fost punctul central al Comisiei în timpul crizei sanitare, de vreme ce în aproape trei luni (martie-iunie 2020) au fost adoptate 238 de acte soft law din totalul de 384 de acte publicate în Eur-Lex. Așadar, 62% au fost documente cu caracter de orientare, recomandări, ghiduri, declarații privind acțiuni ale instituțiilor Uniunii sau ale statelor membre, 17 % alte tipuri de documente (propuneri, proiect, rectificări) și doar 21% acte cu forță juridică obligatorie.[43] Ajutoare stat de aproape 1,9 trilioane euro au fost „legiferate”, prima facie, prin documente soft law.[44] Este interesant că în unele cazuri documentele soft law au fundamentat documente cu forță juridică obligatorie, cum ar fi regulamentele, despre care vom discuta în continuare, privind condiționarea liberei circulații de certificatele Covid-19.
Libera circulație a persoanelor și drepturile fundamentale. Libera circulație a persoanelor a suferit mai multe regimuri în perioada pandemiei. O abordare pertinentă a măsurilor ar putea fi cele două etape: luarea unor măsuri în mod individual de fiecare stat membru și regulamentele privind certificatul Covid-19.[45]
Prima serie de măsuri s-a realizat empiric, de la stat la stat fără o coordonare a Uniunii Europene.[46] Prin acte de soft law, Uniunea a făcut anumite propuneri privind interpretarea dispozițiilor tratatului.[47] În plus, Uniunea a propus o serie de softuri care să faciliteze libera circulație, softuri care sunt greu de analizat și care, în orice caz, produc o intruziune în viața personală și probabil, transferă date în afara Uniunii Europene.[48] Prima serie de măsuri se caracterizează prin soft law și măsuri unilaterale ale statelor membre.
A doua etapă a legiferării nu se îndepărtează, pe fond, prea mult, de prima. Deși, din punct de vedere legislativ s-a trecut la reglementarea prin regulamente acestea nu au produs efectele juridice dorite. Reglementarea prin regulament, act de drept al Uniunii cu forță juridică obligatorie era o necesitate pentru uniformitate. Prin modalitatea de negociere a acestora s-a ajuns la un text fără un conținut obligatoriu și care să asigure respectarea scopului pentru care s-a legiferat. Se poate afirma că regulamentele au fost mai degrabă o interfață a obligativității vaccinării la nivel național și nu o premisă a liberei circulații. Libera circulație a persoanelor a fost restricționată/ condiționată de vaccin, dar chiar și așa statele membre au avut și au încă puterea de a adopta măsurile pe care le consideră necesare. Potrivit art. 6 din Regulamentul (UE) 2021/953 statele au obligația să emită certificatul Covid-19, dar nu există nicio obligativitate pentru statele membre de a recunoaște acest document ca fiind singura condiție de intrare într-un alt stat și nici nu a fost impus de Uniunea Europeană statelor membre.[49] Uniunea Europeană a fost un mediator între diferitele tendințe, încercând să uniformizeze documentul de constatare a vaccinului anti-Covid-19 sau trecerea prin boală. Prin urmare, după intrarea în vigoare a regulamentului, practicile statelor membre au fost la fel de disparate.[50]
Uniunea Europeană a încercat să protejeze drepturile fundamentale și libertățile economice, și aici am discutat despre libera circulație. Natura juridică a acestor drepturi este diferită. Libera circulație a persoanelor nu este un drept fundamental în sensul clasic, este unul din drepturile economice de bază instituit prin Tratatul de la Roma (și cuprins, în prezent, în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene). Măsurile adoptate de instituțiile Uniunii au afectat drepturile fundamentale, în contextul în care interesul imediat era consolidarea liberei circulații (a persoanelor, dar pe o perioadă chiar a mărfurilor). Considerând că libera circulație este o valoare care trebuie protejată cu prioritate este posibil să fi fost afectate drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la sănătate, dreptul la viață privată, dreptul la protecția datelor. Înspre finalul perioadei analizate, s-a observat că toate aceste eforturi au fost zadarnice, pentru că excepțiile din tratate nu pot fi anulate prin regulamente. Așadar, a fost elaborat un regulament care este facultativ din perspectiva dreptului de a intra în alt stat membru, regulament ce a instituit certificatul Covid-19, un temei juridic pentru vaccinare,[51] dar nu a condus la o deplină liberă circulație a persoanelor în Uniunea Europeană.
Concluzii
Analiza indică faptul că pe de o parte sunt câțiva factori care perturbă interpretarea și aplicarea normelor privind protecția drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană. Primul este structural, strâns legat de istoria acestei organizații regionale complexe. Este factorul stratificării drepturilor fundamentale și al păstrării tuturor izvoarelor. Apariția Cartei nu a înlăturat niciun izvor de drept anterior, ci doar le-a completat. Al doilea factor este Curtea de Justiție. Jurisprudența Curții de Justiție are un rol important în definirea Uniunii Europene prin faptul că hotărârile sunt obligatorii și se constituie în precedent judiciar. În același timp, față de avantajul consolidării interpretării jurisprudenței într-un mod organic, se poate întrezări dezavantajul stagnării în modele de raționament. Al treilea este Comisia Europeană. Puterile acestei organizații nu sunt limitate în mod real de Parlamentul European, ci poate doar ajustate de Consiliul European și controlate, cu mare întârziere de Curtea de Justiție. Legiferarea prin recomandări indică slăbiciunea unei organizații și puterea unei instituții. Studiul a cuprins câteva exemple, din domeniul ajutoarelor de stat, al transparenței decizionale și al liberei circulații a persoanelor, exemple care întregesc imaginea cercetării fundamentale. Se poate ridica întrebarea: ce este de făcut? Reforma tratatelor este puțin probabilă în acest context. Criza sanitară nu s-a încheiat și alte crize sunt pe cale a-și produce efectele, în special cele economice ca urmare a instituirii unor sancțiuni împotriva Rusiei, respectiv a instituirii unor restricții sau condiționări privind exportul de gaze de către Rusia. „De lege ferenda” nu este posibil în acest moment, dar fundamentarea acestuia se poate realiza de acum. Statele membre și Uniunea Europeană trebuie să decidă cu privire la natura libertăților economice, trăsăturile și funcționarea, natura excepțiilor în vreme de criză (sanitară, economică, militară). Ne referim aici, în principal la libera circulație a persoanelor, dar și la comportamentul instituțiilor privind achizițiile publice efectuate, a relațiilor dintre Uniune și state în cazul unor crize. Aceste situații trebuie reglementate sau cel, puțin trebuie create mecanisme care în situație de criză să fie declanșate și să funcționeze. Toate crizele care afectează organizațiile și statele le întăresc prin puterea experienței, a necesității găsirii unor soluții eficiente. Eficiența nu trebuie să înlăture drepturile omului, coordonarea dintre un răspuns eficient și cadrul normativ al drepturilor fundamentale se găsește în comportamentul instituțiilor, al administrației. Mecanismele de control nu pot fi utilizate sau intervin prea târziu, când deciziile instituțiilor și-au produs efectul. În consecință, deși nu s-a încheiat, actuala criză sanitară Covid-19 a pus la încercare elemente relevante ale dreptului Uniunii Europene: legislația, practicile administrative ale instituțiilor și statelor, reacția cu privire la drepturile individuale și drepturile colective, amenajarea libertăților prevăzute în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Aceste schimbări sunt în mare parte politice, iar nu juridice. Mai multă putere și centralism pentru instituțiile Uniunii sau mecanisme de cooperare eficiente între Uniune și statele membre sunt părți ale unui răspuns care trebuie configurat în modificarea actualului sistem de tratate ale Uniunii.
[1] Este vorba de persoan infectate sau suspecte de a fi purtării noului virus SARS-CoV-2 (severe acute respiratory syndrome coronavirus 2 – sindrom sever respirator acut coronavirus 2) care declanșează boala COVID-19. Declararea pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății a avut loc la 11 martie 2020. A se vedea: WHO Director-General’s opening remarks at the media briefing on COVID-19 – 11 March 2020, disponibil la adresa https://www.who.int/dg/speeches/detail/who-director-general-s-opening-remarks-at-the-media-briefing-on-covid-19–11-march-2020; primul document al Uniunii Europene a apărut două zile mai târziu: Comisia Europeană, Răspunsul coordonat la nivel european cu privire la coronavirus: Întrebări și răspunsuri, 13 martie 2020, Bruxelles disponibil la adresa https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/qanda_20_458
[2] Prezentul articol se adaugă unui studiu pe care l-am elaborat în această perioadă și cu care are conexiuni importante, fiind necesară o lectură a acestora: Daniel-Mihail Șandru, Constantin-Mihai Banu, Competențele Uniunii Europene în soluționarea crizei medicale, Revista română de drept european, nr. 4/2021, p. 18-29;
[3] Daniel-Mihail Șandru, Tipologia protecției datelor cu caracter personal în situații de criză medicală: coronavirus COVID-19, Pandectele române, nr. 1/2020, p. 28-43. A se vedea și: Francisco J. Bariffi, Julia M. Puaschunder, Artificial Intelligence and Big Data in the Age of COVID-19, Proceedings of the 24rd Research Association for Interdisciplinary Studies (RAIS) conference, October 17, 2021, disponibil la adresa https://ssrn.com/abstract=3981155; Nora Ni Loideain, Regulating Health Research and Respecting Data Protection: A Global Dialogue, International Data Privacy Law, vol. 10, 2/2020, p. 115, disponibil la adresa https://ssrn.com/abstract=3688916
[4] A se vedea și: Adriana-Maria Șandru, Daniel-Mihail Șandru, Protectia și securitatea datelor personale în educația digitală, în volum Ciprian Ceobanu, Constantin Cucoș, Olimpius Istrate, Ion-Ovidiu Pânișoară (coord.), Educația digitală, Ed. Polirom, 2020, p. 83-95; Daniel-Mihail Șandru, Irina Alexe, Alexandru Georgescu, Marius Cătălin Mitrea, Daniela Duță, Nerespectarea protecției datelor de către operatorii din domeniul educației: sancțiuni din Europa, practici din România, Pandectele române, nr. 3/2021, p. 185-206; Adriana-Maria Șandru, Daniel-Mihail Șandru, Catalogul școlar online – riscuri asupra vieții private și în privința protecției datelor, Revista română de drept european, nr. 2/2021, p. 91-96; Daniel-Mihail Șandru, Adriana Maria Șandru, Fotografii și școlari pe rețele sociale: shoot, like share and so on…final frontier: data protection, Revista română de drept european, nr. 4/2020, p. 62-70.
[5] Anterior a existat o respingere a aplicării drepturilor omului de către Curte: CJCE, 2/56, Geitling Ruhrkohlen-Verkaufsgesellschaft e.a. / Înalta Autoritate, hotărârea din 20.03.1957, Rec. 1957, p. 9; CJCE, 1/58, Stork & Cie/Înaltei Autorități a Comunității Europene a Carbunelui și Oțelului, hotărârea din 04.02.1959, Rec. 1959, p.43; etc. Prima cauză în care drepturile omului sunt aplicate de către Curtea de Justiție este CJCE, 29/69, Stauder / Stadt Ulm, hotărârea din 12.11.1969, Rec. 1969, p. 419. Pe larg: Adriana-Maria Șandru, Regimul juridic al drepturilor omului în Uniunea Europeană, Ed. Universitară, 2018, p. 43 și urm. Šejla Imamovic, The Architecture of Fundamental Rights in the European Union, Hart Publishing, 2022. În prezentul articol nu urmăm o anumită tipologie a cronologiei impactului drepturilor omului în Uniunea Europeană. Pentru o sinteză, în acest sens, a se vedea: Gráinne De Búrca, The evolution of EU human rights law, în Paul Craig, Gráinne de Búrca, The Evolution of EU Law, Third Edition, Oxford University Press, 2021, p. 480-505.
[6] CJ, 222/84, Johnston / Chief Constable of the Royal Ulster Constabulary, hotărârea din 15 mai 1986, ECR 1986, p. 1651, ECLI:EU:C:1986:206.
[7] „Controlul judecătoresc […] reflectă un principiu general de drept care se află la baza tradițiilor constituționale comune statelor membre. Acest principiu a fost de asemenea consacrat de articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din 4 noiembrie 1950. Astfel cum s-a recunoscut prin Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 5 aprilie 1977 (JO C 103, p. 1) și prin jurisprudența Curții, în cadrul dreptului comunitar trebuie să se țină seama de principiile pe care se întemeiază această convenție.”
[8] A se vedea și: C-60/00, Carpenter, hotărârea din 11 iulie 2002, ECR 2002 p. I-6279, ECLI:EU:C:2002:434, pct. 40-43.
[9] Introducerea Cartei cu număr impresionant de drepturi, față de alte documente internaționale, cum ar fi Convenția europeană a drepturilor omului a condus și la necesitatea unei dihotomii între drepturi mai vechi și mai noi, cum ar fi dreptul la viață privată (reglementate de CEDO într-un singur articol și de CDFUE în două articole distincte). A se vedea: Adriana-Maria Şandru, Privire critică asupra jurisprudenţei Curţii de Justiţie a UE referitoare la interpretarea art. 8 privind protecţia datelor cu caracter personal din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE), Pandectele Române, nr. 1/2018, p. 26-33; Daniel-Mihail Șandru, Analiza jurisprudenței române privind acordarea de daune morale pentru nerespectarea protecției datelor cu caracter personal, Revista română de drept privat, nr. 3/2020, p. 310-323. Problemele de interpretare paralelă între CEDO și CJUE nu au fost surmontate. Cu o sinteză despre tipologia relației dintre cele două instanțe: Aurora Ciucă, Dialogul dintre C.E.D.O. și Curtea de Justiție a U.E. privind protecția drepturilor omului, în Ion. M. Anghel (coord.), Reglementări ale Uniunii Europene de un interes aparte-sui generis, pentru România, Ed. Universul Juridic, București, 2017; Federica Casarosa and Madalina Moraru (Eds), The Practice of Judicial Interaction in the Field of Fundamental Rights. The Added Value of the Charter of Fundamental Rights of the EU, Edward Elgar, 2022.
[10] Această normă juridică nu a rămas fără consecințe juridice, din perspectiva aplicării de către instanțe în litigii în care drepturile omului sunt invocate pe fond, cel puțin în fața instanțelor din România: Judecătoria Sectorului 4, Sentința Civilă nr. 8739 din 29.10.2012: „Instanța respinge cererea formulată de creditoare având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare și de suspendare a cauzei până la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca neîntemeiate, având în vedere dispozițiile art. 6 alin. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană în versiunea consolidată, ulterior încheierii Tratatului de la Lisabona, potrivit cărora ,,Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale”, prin urmare, având în vedere aderarea Uniunii Europene la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, dispozițiile articolului 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene privind dreptul la un proces echitabil trebuie să fie interpretate în concordanță cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și în sensul acestor dispoziții. Având în vedere că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor a analizat dispozițiile OUG nr. 71/2009 din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, instanța reține că, cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea dispozițiilor art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în sensul de a se aprecia dacă acestea se opun dispozițiilor art.1 din OUG nr. 71/2009, este neîntemeiată.” Desigur, există și efortul de negociere, reluat după prezentarea Avizului 2/13 de către CJUE.
[11] În materia protecției datelor, a se vedea: C-40/17, Fashion ID, hotărârea din 29 iulie 2019, ECLI:EU:C:2019:629; C-673/17, Planet49, hotărârea din 1 octombrie 2019, ECLI:EU:C:2019:801.
[12] C-144/04, Mangold, hotărârea din 22 noiembrie 2005, ECR 2005 p. I-9981, ECLI:EU:C:2005:709, pct. 75: „Principiul nediscriminării bazate pe vârstă trebuie astfel considerat ca fiind un principiu general al dreptului comunitar.” În cauză era pusă în discuție interpretarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO, Ed. specială în lb. română, Cap. 05, Vol. 006, p. 7-13). Curtea face trimitere la preambulul Directivei 78/2000, în special la pct. 1 (care privește art. 6 TUE și pct. 4 (declarații și convenții din sistemul dreptului internațional, respectiv al Organizației Națiunilor Unite).
A se vedea și: Chiara Amalfitano, General Principles of EU Law and the Protection of Fundamental Rights, Edward Elgar, 2018.
[13] Takis Tridimas, The General Principles of EU Law, OUP, 2017; Ulf Bernitz, Xavier Groussot, Jaan Paju, Sybe A. de Vries (Eds), General Principles of EU Law and the EU Digital Order, Wolters Kluwer, 2020.
[14] De exemplu, opiniile, ghidurile, recomandările Comitetului european pentru protecția datelor, documentele Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) sau comunicările Comisiei.
[15] CJ, 322/88, Grimaldi / Fonds des maladies professionnelles, hotărârea din 13 decembrie 1989, ECR 1989, p. 4407, ECLI:EU:C:1989:646, pct. 18.
[16] În cadrul instanțelor române am identificat hotărâri judecătorești în care și aderarea Uniunii Europene la CEDO este un temei pentru soluționarea unui litigiu. A se vedea, de ex. Judecătoria Sectorului 4, Sentința Civilă nr. 8739 din 29.10.2012, disponibilă în rolii.ro (Instanța respinge cererea formulată de creditoare având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare și de suspendare a cauzei până la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca neîntemeiate, având în vedere dispozițiile art. 6 alin. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană în versiunea consolidată, ulterior încheierii Tratatului de la Lisabona, potrivit cărora ,,Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale” […]).
[17] Ingolf Pernice, Multilevel Constitutionalism and the Treaty of Amsterdam: European Constitution-making Revisited?,Vol. 36, CML Rev, 1999, p. 703.
[18] Instituțiile fac trimitere în preambulul actelor adoptate la tradiții constituționale, principii generale ale dreptului sau jurisprudența CEDO ori CJUE. A se vedea și orientările FRA: „Aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în domeniul legiferării și al elaborării de politici la nivel naţional”, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2020.
[19] A se vedea, de ex. Daniel-Mihail Șandru, Constantin-Mihai Banu, Competențele Uniunii Europene în soluționarea crizei medicale, Revista română de drept european, nr. 4/2021, p. 18-29; Eleftheria Neframi (ed.), Objectifs et compétences dans l’Union européenne, Bruylant 2012.
[20] Prima Declarație anexată la Actul final al Conferinței Interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007 arată că: „Prezenta Cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii, nici nu creează vreo competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate.” De asemenea, a se vedea Protocolul nr. 30 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Polonia și în Regatul Unit și Declarația (53) Republicii Cehe cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Dar, mai ales, trebuie să avem în vedere art. 6 alin. (1) al doilea paragraf din TUE, potrivit căruia „Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate”, art. 51 alin. (2) din Cartă: „Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii, nu creează nici o competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate”, precum și o referire în fraza a doua a art. 51 alin. (1).
[21] Avizul 2/13 al Curții de Justiție din 18 decembrie 2014: „177. Prin urmare, drepturile fundamentale, astfel cum sunt recunoscute în special prin cartă, trebuie să fie interpretate și aplicate în cadrul Uniunii cu respectarea acestui cadru constituțional, amintit la punctele 155-176 din prezentul aviz.”
[22] Pe larg: Eleanor Spaventa, The interpretation of Article 51 of the EU Charter of Fundamental Rights: The dilemma of stricter or broader application of the Charter to national measures, European Parliament, Study, 2016, disponibil la adresa https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2016/556930/IPOL_STU(2016)556930_EN.pdf CU privire la negocierea art. 51, a se vedea: Gráinne De Búrca, The Drafting of the EU Charter of Fundamental Rights, European Law Review, vol. 26, 2001, p. 214; Piet Eeckhout, The EU Charter of Fundamental Rights and the Federal Question, CMLRev, Vol. 39, 2002, p. 945. Pentru jurisprudența relevantă a se vedea site-ul FRA, Art. 51 – „Field of application” – https://fra.europa.eu/en/eu-charter/article/51-field-application; Tobias Lock comentariu art. 51 în vol. Manuel Kellerbauer, Marcus Klamert, and Jonathan Tomkin (Eds.), The EU Treaties and the Charter of Fundamental Rights. A Commentary, Oxford University Press, 2019, p. 2241-
[23] Gráinne De Búrca, The evolution of EU human rights law, op. cit., p. 495.
[24] A se vedea, pe larg, Daniel-Mihail Șandru, Constantin-Mihai Banu, Competențele Uniunii Europene în soluționarea crizei medicale, Revista română de drept european, nr. 4/2021, p. 18-29.
[25] Dosarul FRA privind situația drepturilor omului în perioada pandemiei: https://fra.europa.eu/en/themes/covid-19; a se vedea punctual și o discuție despre cazul Italiei, https://fra.europa.eu/en/news/2020/discussing-covid-19s-fundamental-rights-impact-italy. În studiul am analizat activitatea și perspectivele Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor („CEPCB”), Agenţiei Europene pentru Medicamente („EMA”), precum și Comitetul european pentru protecţia datelor. În contextul acestui articol, vom discuta puterile FRA, în contextul protecției drepturilor fundamentale și raportat la secțiunea anterioară, dedicată temeiurilor juridice aplicabile drepturilor fundamentale în UE.
[26] FRA, The coronavirus pandemic and fundamental rights: a year in review, 2021 disponibil la adresa https://fra.europa.eu/en/publication/2021/coronavirus-pandemic-focus documentul FRA (p. 7) indică mai multe articole din Cartă care au fost implicate în restricțiile din timpul pandemiei: art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11, art. 12, art. 21, art, 45, iar în privința drepturilor sociale și economice – art. 14, art. 15, 16, 17 și 31, art. 34, art. 35, iar în mod particular au fost afectate drepturile copiilor (art. 24), persoanelor în vârstă (art. 25), persoanelor cu dizabilități (art. 26), precum și în aplicarea art. 21 (nediscriminarea).
[27] Existența unor competențe reduse a Uniunii Europene într-un anumit domeniu, va avea drept consecință creșterea riscului unor soluții conflictuale între jurisdicția Uniunii și jurisdicțiile naționale. Vezi în acest sens, Nicolae – Dragoș Ploeșteanu, Andrei Palade, Conflictul dintre justiția constituțională și justiția europeană, în Revista Română de Drept European, nr. 1 din 2016, p. 139.
[28] Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Construirea unei Uniuni Europene a sănătății: consolidarea rezilienței UE în caz de amenințări transfrontaliere la adresa sănătății, Bruxelles, 11.11.2020 COM(2020) 724 final. Am discutat acest aspect în Daniel-Mihail Șandru, Constantin-Mihai Banu, Competențele, loc. cit., p.25-28.
[29] Comisia Europeană, Comunicare a Comisiei Strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19, 17.6.2020 COM(2020) 245 final, Bruxelles; mai multe documente de presă: Comisia Europeană, Coronavirus: Comisia dezvăluie strategia UE privind vaccinurile, 17.06.2020, https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/coronavirus-response/public-health/eu-vaccines-strategy_ro
[30] A se vedea, Vaccines: contract between European Commission and AstraZeneca now published, Comunicat din 29.01.2021, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_21_302; contractul a fost semnat în august 2020, Coronavirus: the Commission signs first contract with AstraZeneca, 27 August 2020, Brussels, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_20_1524. În octombrie 2021 s-a subliniat că reticența unor cetățeni la vaccinare provine din lipsa de transparență Comunicat de presă SESIUNE ENVI PETI 21.10.2021, COVID-19: Parliament wants more transparent EU vaccine policies, https://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20211014IPR14927/covid-19-parliament-wants-more-transparent-eu-vaccine-policies
[31] Question for written answer E-002718/2021, Ernő Schaller-Baross (NI), Subject: Transparency and accountability in the procurement of COVID-19 vaccines, https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/E-9-2021-002718_EN.html
[32] Answer given by Ms Kyriakides on behalf of the European Commission, 23.07.2021, Question reference: E-002718/2021 https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/E-9-2021-002718-ASW_EN.html
[33] Deși Comisia va fi responsabilă pentru procesul de achiziții și pentru contractele APA încheiate, răspunderea pentru punerea la dispoziție și utilizarea vaccinului, inclusiv pentru orice despăgubire specifică care ar putea fi cerută de un anumit APA, va reveni statelor membre cumpărătoare.
[34] Aceștia provin de la universități importante din Europa, dar și think-tank-uri de prestigiu sau asociații științifice: Université Panthéon-Assas, British Institute of International and Comparative Law, Durham Law School, NUI Galway, University of Wrocław, 11KBW Chambers, University of Piemonte Orientale, Carl von Ossietzky University of Oldenburg, Maastricht University, University of Copenhagen. Acestora li se adaugă și Transparecy International. A se vedea: Emily Wegener, EU’s lack of transparency around Covid-19 Vaccine negotiations is damaging public trust, 14.01.2022, https://ti-health.org/content/european-union-covid-19-vaccine-negotitaitons-contracts-transparency/
[35] Jean-Sébastien Borghetti, Duncan Fairgrieve, Richard Goldberg, Geraint Howells, Piotr Machnikowski, Eleonora Rajneri, Peter Rott, Marcus Pilgerstorfer, Marta Santos Silva, Vibe Ulfbeck, Procurement of Covid-19 vaccines: why were legal liabilities transferred to the public sector?, InDret Privado, Nº1/2022.
[36] Deirdre Halloran, Procurement during a Public Health Crisis: the Role of the European Union, Irish Studies in International Affairs, Volume 32, nr. 1/2021. Un asemenea studiu comparativ ar trebui reluat după pandemie și poate 10 ani mai târziu.
[37] Această comunicare a avut efect și în privința succesului vaccinării facultative. Contractarea vaccinurilor are legătură cu utilizarea acestora. Un subiect complicat pentru că impune o cercetare în domeniul sănătății, cercetare referitoare la riscuri medicale. Dar dincolo de această cercetare trebuie evaluat, din punct de vedere juridic, problema riscurilor și a răspunderii. Consecințele vaccinurilor, facultative sau obligatorii, sunt departe de a-și fi produs efectele juridice. Acțiuni judiciare referitoare la răspundere sau malpraxis e posibil să fie deschise între timp sau în viitor. La nivelul Uniunii europene, vaccinul nu afost declarat obligatoriu. A se vedea: Regulamentul (UE) 2020/1043 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 privind efectuarea de studii clinice și furnizarea de medicamente de uz uman care conțin organisme modificate genetic sau care constau în organisme modificate genetic și care sunt destinate tratării sau prevenirii bolii provocate de coronavirus (COVID-19), JO L 231, 17.7.2020, p. 12-16, precum și Nicolae Voiculescu, Maria-Beatrice Berna, Vaccinarea împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2: între abordări instituționale și scenarii repudiatoare, Universul Juridic, 29.01.2021, disponibil universuljuridic.ro. A existat o declarație, a președintei Comisiei Europene, în direcția obligativității vaccinului anti-Covid-19, în decembrie 2021, dar strategia nu reține această direcție: Coronavirus: Comisia dezvăluie strategia UE privind vaccinurile, 17 iunei 2020, https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/coronavirus-response/public-health/eu-vaccines-strategy_ro
[38] Cu toate acestea deja se pun în discuție probleme privind legea aplicabilă: Ben Köhler, Global sales law in a global pandemic: The CISG as the applicable law to the EU-AstraZeneca Advance Purchase Agreement?, 5.02.2021, https://conflictoflaws.net/2021/global-sales-law-in-a-global-pandemic-the-cisg-as-the-applicable-law-to-the-eu-astrazeneca-advance-purchase-agreement/; Editors of the EAPIL Blog, The Rome I Regulation, the CISG and the EU-AstraZeneca Dispute, 08.07.2021, https://eapil.org/2021/07/08/the-rome-i-regulation-the-cisg-and-the-eu-astrazeneca-dispute/ Parlamentul European a constituit o comisie de anchetă în legătură cu acțiunea Comisiei în criza Covid-19. Pe larg: https://oeil.secure.europarl.europa.eu/oeil/popups/ficheprocedure.do?lang=en&reference=2022/2584(RSO)
[39] Pe larg: Sébastien Marciali, La flexibilité du droit de l’Union européenne, Bruxelles, Bruylant, 2007.
[40] Christian Twigg-Flesner, The Potential of the COVID-19 Crisis to Cause Legal Disruption to Contracts and Contract Law în vol. Ewoud Hondius, Marta Santos Silva, Andrea Nicolussi, Pablo Salvador Coderch, Christiane Wendehorst, Fryderyk Zoll (eds.), Coronavirus and the Law in Europe, Intersentia, 2021, disponibil la adresa https://ssrn.com/abstract=3625004.
[41] Oana Ștefan, COVID-19 soft law: voluminous, effective, legitimate? A research agenda, European Papers, Vol. 5, Iss. 1/2020, 663-670; Corina Andone, Florin Coman-Kund, Persuasive rather than ‘binding’ EU soft law? An argumentative perspective on the European Commission’s soft law instruments in times of crisis, The Theory and Practice of Legislation, Vol. 10, Iss. 1/2022, 22-47.
[42] Oana Ștefan, EU Soft Law: New Developments Concerning the Divide Between Legally Binding Force and Legal Effects, Modern Law review, Vol. 75, Iss. 5/2012, p. 879. Pentru aspecte teoretice, a se vedea: Oana Ștefan, Soft Law in Court. Competition Law, State Aid and the Court of Justice of the European Union, Wolters Kluwer, 2013.
[43] Oana Ștefan, The future of European Union soft law: A research and policy agenda for the aftermath of COVID-19, Journal of International and Comparative Law, Vol. 7, Iss. 2/2020, p. 329-349.
[44] Pe larg: Oana Ștefan, The future of European Union soft law, loc cit., p. 347.
[45] Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, JO, L 211, 15.6.2021, p. 1-22; Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19, JO, L 211, 15.6.2021, p. 24-28.
[46] Și aici Comisia a intervenit cu recomandări: Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu, COVID-19: restricția temporară a călătoriilor neesențiale către UE, Bruxelles, 16.3.2020 COM(2020) 115 final; Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu referitoare la evaluarea aplicării restricției temporare privind călătoriile neesențiale către UE, Bruxelles, 8.4.2020, COM(2020) 148 final, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A52020DC0148; Comisia Europeană, Foaie de parcurs europeană comună către ridicarea măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/ joint_eu_roadmap_lifting_covid19_containment_measures_ro.pdf; Pe larg, măsurile luate la nivel național în Rodica Diana Apan, Cornelia Gabriela Bala, Health Regulations to Strengthen the Capacity to Respond to the Covid-19 Pandemic. The fight against systemic vulnerabilities in health and social care, în Rodica Diana Apan, Cornelia Gabriela Bala, (coord.), Dreptul sanătății – Provocări în vremea pandemiei, Pro Universitaria, București, 2022, p. 44–88.
[47] Consiliul Uniunii Europene a elaborat până acum trei recomandări. Prima, „COVID-19: Consiliul adoptă o recomandare vizând coordonarea măsurilor care afectează libera circulație”, este din 13 noiembrie 2020, adică la peste 6 luni de la declanșarea efectelor pandemiei. Recomandarea este disponibilă la adresa: https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/10/13/covid-19-council-adopts-a-recommendation-to-coordinate-measures-affecting-free-movement/; celelalte două recomandări sunt din 14 iunie 2021 și 24 ianuarie 2022. Informațiile sunt disponibile aici: https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/coronavirus/covid-19-travel-in-the-eu/
[48] De exemplu, aplicația Re-Open disponibilă în Google și Apple. Informații sunt disponibile aici: https://reopen.europa.eu/en. Una dintre problemele prelucrării datelor prin astfel de aplicații este aceea a respectării principiilor GDPR, în special principiile transparenței și echității. A se vedea: Daniel-Mihail Șandru, Principiul transparenţei în protecţia datelor cu caracter personal, Pandectele române, nr. 4/2018, p. 59-69; Daniel-Mihail Şandru, Principiul echității în prelucrarea datelor cu caracter personal, Pandectele române, nr. 3/2018, p. 57-63. Pe pagina acestei aplicații este menționat un singur temei juridic, respectiv o recomandare a Consiliului: Recomandarea (UE) 2020/912 a Consiliului din 30 iunie 2020 privind restricția temporară asupra călătoriilor neesențiale către UE și posibila eliminare a acestei restricții, JO L 208I, 1.7.2020, p. 1–7
[49] Într-o analiză a proiectului de regulament se arăta că „dacă modul în care Uniunea Europeană contribuie la supravegherea implementării sistemului bazat pe [Certificate Digitale Verzi] CDV este prestabilit, rămâne în stare de obscuritate aportul statelor membre la controlul implementării- fapt care poate conduce, pe termen lung, la dificultăți în aplicarea Certificatelor Digitale Verzi. Introducerea inițiativelor legislative de tipul celor propuse de Comisie în scopul salvgardării libertății de circulație – grav restricționată din considerente de sănătate publică- trebuie să fie realizată în acord cu cerințele informării și a deplinei transparențe.” A se vedea: Nicolae Voiculescu, Maria-Beatrice Berna, Certificatele digitale verzi (CDV): posibile scenarii de evoluție pentru viitorul drepturilor omului, Universul Juridic, 6 aprilie 2021, disponibil la universuljuridic.ro
[50] S.J., Finlanda interzice persoanelor nevaccinate anti-Covid să intre pe teritoriul său, chiar dacă au un test negativ pentru coronavirus, HotNews.ro, 28 decembrie 2021, disponibil la adresa https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25266956-finlanda-interzice-intrarea-calatorilor-nevaccinati-anti-covid-teritoriul-sau-chiar-test-negativ.htm; Suedia cere un test negativ la Covid-19 pentru toţi călătorii care intră în țară, HotNews.ro, disponibil la adresa HotNews.ro, 22 decembrie 2021, https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25258749-suedia-cere-test-negativ-covid-19-pentru-toti-calatorii-care-intra-tara.htm
[51] Reglementarea europeană a condus la litigii în statele membre privind temeiurile insitutii obligativității vaccinării sau a altor măsuri restrictive, măsuri care erau pur interne (cetățeni români care să poată intre în maazine din România). Silviu Dorin Șchiopu, Considerații asupra constituționalității unor prevederi din Legea nr. 55/2020 cu impact asupra legalității întrebuințării în context intern a certificatului digital al UE privind covid, Dreptul, nr. 4/2022.