Conferința Națională „Tradiție, adaptare și inovație în știința dreptului: 70 de ani de reflecție în Studii și Cercetări Juridice”, organizată de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, 23 octombrie 2026
Dreptul artei – conceptualizare, sistematizare și integrare normativă a unei discipline de cercetare pluri- și interdisciplinare
Rezumat:
Cercetarea științifică juridică din România structurează în mod rigid în mod tradițional dreptul în ramuri de drept – o abordare clasică dar puțin permisivă față de domenii emergente – greu de încadrat sau de probat că formează un sistem autonom. Dreptul artei nu dispune de un obiect de reglementare unic, de o metodă proprie de reglementare și nu constituie o ramură de drept autonomă. Norme juridice din ramurile clasice – cum ar fi dreptul civil, dreptul proprietății intelectuale sau dreptul penal – sunt aplicate artei și artiștilor, pieței culturale și bunurilor de valoare artistică.
Dreptul artei este un domeniu de cercetare interdisciplinară, definită prin specificul obiectului de studiu, care reunește norme de drept public și drept privat care reglementează statutul artistitului, regimul juridic al operei de artă precum și protecția patrimoniului cultural. Cercetarea în acest domeniu îmbină dimensiunea națională cu cea europeană și internațională, abordând teme fundamentale precum: tranzacționarea și circulația operelor, expertiza și autenticitatea, restituirea bunurilor culturale ca urmare a conflictelor armate sau naționalizărilor, protecția împotriva traficului ilicit, libertatea de exprimare artistică, facilitățile fiscale și mecenatul, soluționarea litigiilor (inclusiv prin arbitraj specializat și mediere), precum și impactul noilor tehnologii (în special inteligența artificială și activele digitale).
Prin această lucrare se analizează și se sistematizează cadrul instituțional aplicabil, identificând oportunitățile de cooperare academică – cu precădere din rețeaua de institute și centre ale Academiei Române, dar și cu principalele instituții publice relevante, cum ar fi Institutul Național al Patrimoniului, entități din mediul universitar și actori din sectorul cultural. Demersul își propune să facă o primă sistematizare riguroază a elementelor de doctrină și jurisprudență a acestui domeniu în România, punând bazele unui cadru de analiză util deopotrivă legiuitorului, instanțelor judecătorești și actorilor de piață de artă.