Conferinta nationala: Arbitrajul de drept privat în context european (ed. 2), 8 decembrie 2015, București

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” – Masteratul Drept Internaţional şi European în parteneriat cu Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române şi ARDAE – Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene organizează conferința

Arbitrajul de drept privat în context european (ed. 2)

București, Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”

8 decembrie 2015, ora 16:00

Conferinţa îşi propune să analizeze într-un cadru universitar, evoluţii recente în materia arbitrajului şi medierii. Conferinţa va fi onorată de arbitri din lista Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi practicieni – în special mediatori şi avocaţi.

Cu această ocazie vor fi lansate volumele:
Carlos EspluguesLouis Marquis (Eds.), ”New Developments in Civil and Commercial Mediation Global Comparative Perspectives”, Springer, 2015;
Daniel-Mihail ŞandruDragoş Marian RădulescuDragoş Călin, ”Medierea în România. Legislaţie şi jurisprudenţa, Ed. a III-a”, Ed. Universitară, 2015.

Organizatorii vă mulţumesc pentru retransmiterea acestei invitaţii către toate persoanele interesate. Nu se percepe taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmarilor prin e-mail (ardae2007@gmail.com). Locul desfasurarii: Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, Sala 130.

Parteneri revista on-line Arbitrajul comercial în România – http://www.romanianarbitration.ro

Parteneri: Societatea de Ştiinţe Juridice; Revista română de dreptul afacerilor; Revista română de drept european; JurisclasorCEDO; Revista Forumul Judecătorilor; Editura Universitară; Wolters Kluwer; Editura C.H.Beck; Editura Universul Juridic.

Parteneri media: JURIDICE.ro, infolegal.ro, caleaeuropeana.ro, Curierul Judiciar.

Detalii privind prima ediţie a conferinţei: http://www.csde.ro/?p=807